Mită și trafic de influență FLUVIU la Spitalului Municipal Rădăuţi. Managerul Sima și șase complici reținuți de DNA

Mită și trafic de influență FLUVIU la Spitalului Municipal Rădăuţi. Managerul Sima și șase complici reținuți de DNA
Publicat: 17/10/2024, 21:05

Managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, Flaviu-Emanuel Sima, a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al DNA citat de Agerpres, procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de miercuri şi joi, a mai multor persoane. Cu ocazia percheziţiilor efectuate miercuri au fost ridicate sume de bani consistente, 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline şi 7.730 dolari. 

Este vorba despre alte șase cadre medicale asociate cu Sima. În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Joi, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează procurorii.

  • Flaviu-Emanuel Sima, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian” şi în prezent şef al Secţiei ATI din cadrul aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni);
  • Liviu Dubei, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secţiei Chirurgie a aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
  • Maria Ecaterina Cîrdei, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian” şi în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului operator din acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 infracţiuni), instigare la dare de mită (2 infracţiuni) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;
  • Vlad Vasile Luţa, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
  • Dominica Maxim, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterilizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi dare de mită;
  • Lenuţa Violeta Puha, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi complicitate la luare de mită.

Faptele și modul de operare

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, la începutul anului 2023, Vlad-Vasile Luţa, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe, ar fi pretins şi ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la Flaviu – Emanuel Sima, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituţii spitaliceşti.

„Astfel, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitatea menţionată anterior, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28 februarie – 2 aprilie, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa”, spun anchetatorii.

În urma organizării interviului la data de 29 martie, cele două persoane nu ar fi luat concursul şi nu ar fi obţinut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie de către Flaviu-Emanuel Sima, de asemenea prin intermediul lui Vlad-Vasile Luţa, arată DNA.

Conform procurorilor, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, Flaviu-Emanuel Sima ar fi primit suma de 2.600 lei şi diverse bunuri de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverşi medici din cadrul spitalului şi a-i ajuta pe aceştia să se interneze pentru diverse afecţiuni şi operaţii chirurgicale.

„În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris şi oral, pe care fiica sa le-ar fi susţinut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituţia pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs şi să fie angajată”, mai arată anchetatorii.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate miercuri au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline şi 7.730 dolari.

În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Joi, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează procurorii.

Citiți și: DOCTORIȚĂ, cercetată sub măsura controlului judiciar pentru luare de mită, în cazul unei operații de NAȘTERE prin cezariană

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum au arătat ultimele clipe din viața Andreei Cuciuc. Oleg, unul dintre colegii tinerei, a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040